TEATRU : Rosmersholm
iunie 15, 2022
21:30
București
UNARTE curte

SECȚIUNEA CONCURS

salt cu ochii larg deschişi în golul sufletesc

PRODUCȚIE: Let It Go Acting Studio

TEXT: performance după Henrik Ibsen

REGIE: Alexandru Nagy

DISTRIBUȚIE: Carmen Ionescu, Raul Păcurar, Tamara Roman, Paula Elena Trifu, Șerban Ghilvaci, Sergiu Smerea, Jawad Mohammad

DURATA: 1h 30min

„Să mergem la teatru!”. Adică să ne îmbrăcăm frumos, să ne facem poze pe treptele de marmură, şi în sala cu scaune pluşate, să râdem, să aplaudăm în picioare şi să postăm insta-story cu actorii la final de spectacol. A doua zi povestim aproximativ că un tip şi o tipă, tare simpatici, păţeau ceva şi mai era şi un vecin haios şi o tanti enervantă şi nu mai ştiu exact cum îi zicea piesei, dar ne-am distrat tare mişto la teatru, „să te duci şi tu, dragă!”. Suntem superficiali, cei mai mulţi dintre noi, chiar şi atunci când ne bucurăm. Trecem prin sala de spectacol şi prin viaţă fără să ne udăm penajul cu amănunte şi nuanţe şi ieşim uscaţi-lună din orice interacţiune sau experienţă. Ne ferim cu mare precauţie de profunzimi pe care ne e frică să le testăm măcar.

Într-un spaţiu de joc aflat într-un corp dosnic al Casei Presei Libere, la etajul cinci, la Let It Go Acting Studio, Alexandru Nagy a creat un performance ce nu îţi dă voie să rămâi superficial şi senin. „Rosmersholm” după Henrik Ibsen e o experienţă foarte personală care îţi dă şansa de a ieşi, măcar pentru scurtă vreme, din tipicul relaxării mimate. Teatru de artă, teatru cu gând, cu emoţie, cu sens, cu performanţe actoriceşti, cu miză, teatru serios, teatru frumos, cu metaforă, teatru sincer, cu ochi ce îţi vorbsc prin tăceri, teatru pe bune nu se face doar în sălile mari, cu scaune pluşate. De prea multe ori tocmai acolo găseşti surogatul. E nevoie de un leap of faith pentru  a alege să vezi un performance, cu nume ciudat, cu o distrbuţie mereu interşanjabilă, cu actori pe care, cel mai probabil nu îi cunoşti, undeva la o adresă îndepărtată. Odată ce ai găsit, însă, locul şi te laşi condus de o prezenţă fantomatică pe scările slab luminate, la apus, începi să înţelegi de ce a meritat să îţi dai şansa de a crede într-o promisiune. Iar la final, când cobori treptele şi revii în timpul mundan, respiri altfel, priveşti altfel, ţii altfel spatele şi, poate, ţi-ai recăpătat un colţ din umanitatea cheltuită pe deadline-uri, task-uri şi to-do-list-uri.